Politicile economice proaste sunt criminale

Cu cât o țară e mai bogată, cu atât poate aloca mai multe resurse îngrijirii medicale. Dacă ținem cont și de faptul că creșterea nivelului de trai se traduce printr-o alimentație mai bună și printr-un stil de viață diferit, e ușor să înțelegem de ce oamenii trăiesc mai mult în țările dezvoltate decât în România. Dar țara noastră nu se află doar în urma statelor dezvoltate, ci și în urma vecinilor din fostul bloc comunist. În 1990, Polonia și România au pornit de pe picior de egalitate: erau la fel de sărace, așa cum ilustrează PIB/locuitor, și aveau cam aceeași speranță de viață. În cei 24 de ani de tranziție și mai apoi de „economie funcțională de piață“, România a rămas în urma Poloniei. Azi PIB/locuitor e cu 60% mai mare în Polonia decât la noi, iar polonezii trăiesc cu 3 ani mai mult decât românii. Situația e asemănătoare dacă ne comparăm cu țările fost-comuniste. Din punct de vedere tehnic sau medical, motivul pentru care românii au trăit prin această epocă a tranziției în medie cu 2,5 ani mai puțin decât polonezii stă în bolile cardiovasculare, în mortalitatea infantilă, etc. Din perspectivă economică însă, totul se rezumă la resurse: românii sunt mai săraci, prin urmare nu-și pot permite să aloce atâtea resurse pentru prevenirea bolilor sau pentru tratamente, pentru modernizarea spitalelor, salarizarea medicilor sau pentru o alimentație mai sănătoasă.

   Politicile economice urmate după Revoluție au întârziat creșterea economică. Aici diferența dintre România și Polonia este ultra-cunoscută: în vreme ce polonezii au aplicat terapia de șoc și au liberalizat rapid economia, noi am aplicat o reformă graduală care a plătit tribut „socialismului cu față umană“ – o nostalgie a președintelui Ion Iliescu. Deloc întâmplător economia României s-a scufundat din ce în ce mai mult într-un sistem clientelar, caracterizat de același președinte drept „capitalism de cumetrie“, care a permis îmbogățirea rapidă a unui număr restrâns de persoane, în vreme ce veniturile reale ale cetățenilor au crescut în medie doar cu 1% pe an. „Baronii“ tranziției își permit tratamente medicale în străinătate, dar milioane de români plătesc mai mult pe impozite decât pe mâncare.

Politicile economice care întârzie dezvoltarea unei națiuni frâng vieți. Indicatorul folosit în comparația de mai sus, speranța de viață, e doar un nume mai delicat pentru rata mortalității. În România, aceasta e cu 1,5 la mie mai mare decât în Polonia. La o populație de circa 20 de milioane de locuitori aceasta înseamnă că anual mor în România 30.000 de persoane, care ar fi fost salvate dacă situația economică și medicală ar fi fost ca în Polonia. O politică economică înțeleaptă, care să permită înflorirea economiei și creșterea nivelului de trai ar fi salvat sute de mii de vieți. Aceste vieți sunt pagubele colaterale ale faptului că România a fost prost guvernată. Nota de plată pentru politicile populiste nu se simte doar în buzunarul contribuabililor, ci în scurtarea vieților lor. Paradoxal, opinia publică este drogată de demagogia politicienilor, care insistă să ne convingă că de fapt România a făcut bine respingând capitalismul și ducând o politică… socială.

 

Bogdan Glăvan,
profesor de economie