Odată cea mai mare fabrică de încălţăminte din Estul Europei, astăzi un brand care caută soluţii de a ieşi din insolvenţă

Un brand cu o istorie de peste 100 de ani, intrat în insolvenţă la începutul acestui an, încearcă să găsească variante pentru a-şi creşte vânzările şi a se însănătoşi.

Clujana, brand înfiinţat în 1911, a deschis săptămâna asta primul magazin online și cel de-al doilea showroom de încălțăminte din piele în Cluj-Napoca. Cu o investiție minimă, compania, aflată în procedură de insolvență în portofoliul CITR, deține astăzi două showroom-uri în Cluj-Napoca și colaborează pentru desfacerea produselor sale cu parteneri din mai multe județe din țară, printre care:  Sibiu, Mureș, Iași și Cluj și exportă produsele în mai multe magazine din Germania și Italia.

Prin această decizie, Clujana și CITR estimează o creștere cu 20% a vânzărilor produselor din portofoliu.

„Unul dintre obiectivele noastre este să creăm mediul propice pentru adaptarea brandului la piață și să cucerim un segment de clienți neexplorat până acum, tineri cu vârste între 25-40 de ani”, a declarat Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj.

La rândul său, Florin Gliga, administratorul special al Clujana, spune că „trecerea în mediul digital demonstrează că înțelegem mai bine piața și că suntem deschiși să ne adaptăm“.

În anii ’80-’90, Clujana a fost identificată ca fiind cea mai mare fabrică din industria tăbăcăriei din România, care distribuie produse atât pentru piața internă cât și pentru export.