Oamenii smart, care vor să obțină un randament de 20% garantat de stat

În țara asta trăiesc, așa cum ați fost anunțați, foarte mulți oameni smart. Desigur, cu gradul de civilizație și cu procentul WC-urilor din fundul curții stăm mai prost, dar de oameni smart nu ducem lipsă. Câțiva din acești oameni smart joacă la Banca pentru locuințe. În caz că nu ați auzit de schemă, vă povestește chiar banca, e simplu, e ca la tarabă în Bucur Obor:

 

Ca să fii chiar smart trebuie să exploatezi a doua precizare subliniată cu roșu, adică să faci copie și după buletinul copiilor, al părinților, al bunicilor, unchilor, mătușilor, nepoților etc. – ca să iasă banul gros; în plus, să urmezi cum se cuvine ultimul sfat: „Poți opta.” Adică, firește, poți opta să iei un credit, dar poate mai bine te răzgândești și scoți banii ăia din depozit, marcând profitul garantat de stat.

Despre ce bani e vorba? Păi să zicem că ai depus 1000 de euro pe an, încasezi anual 250 de euro, rezultă un randament de 25% pe an, garantat de stat – ceea ce, în lumea dobânzilor negative de astăzi pe bune dacă știu unde mai poți găsi. Schema asta a fost în vigoare, din câte știu acum este momentan stopată. Dar.

În țara asta trăiesc și oameni very smart. Oamenii very smart sunt cei care fac legea după care oamenii smart încasează aceste prime. Această lege, în curs de votare în parlament, nu doar că urmărește să legalizeze definitiv speculația pe seama bugetului public,

dar și precizează că cetățenii smart care declară singuri și nesiliți de nimeni că nici prin cap nu le trece să ia vreun credit ca să-și cumpere o locuință, merită totuși să primească o primă de 20%. De la buget.

mai multe, pe logec.ro.