O țară europeană relaxează restricțiile! Ce vor putea face cetățenii

Mai multe țări europene relaxează și mai mult restricțiile impuse de la jumătatea lunii martie pentru a limita răspândirea coronavirusului. Printre acestea se numără și Spania, una dintre țările grav afectate de virusul ucigaș.

Potrivit ultimelor informații, Spania se trece la o nouă etapă de revenire la normal, cu excepția zonelor din jurul marilor orașe Madrid și Barcelona. Acestea ar urma să intre abia de astăzi în etapa întâi de relaxare.

Faza 1 a planului de revenire la normal prevede deschiderea teraselor și a hotelurilor la jumătate din capacitate.

Sunt permise vizitele la rude și întâlnirile între prieteni de până la 10 persoane. Totodată, lăcașurile de cult vor putea fi deschise la o treime din capacitate, iar magazinele, dacă au suprafața mai mică de 400 de metri, pot fi și ele deschise.

În această fază nu se deschid încă ștrandurile și nici sălile de sport pentru public, iar școlile se pregătesc pentru a primi elevii din clasele terminale, a X-a și a XII-a.

Se deschid plajele

În ceea ce privește restul Spaniei, alte orașe vor intra în faza a doua a planului de revenire la normal, în care se elimină și mai multe restricții.

Rămâne interzisă deplasarea între provincii, dar se anulează orarul impus pentru activități în aer liber și sport.

Plajele se deschid cu măsuri de siguranță și păstrarea distanței de minim 2 m între umbrele sau șezlonguri și cu noi reguli de utilizare a dușurilor și a vestiarelor, stabilite de primării.