O statistică şocantă despre psihopaţii de pe Wall Street

Studiile efectuate de psihologul canadian Robert Hare arată că aproximativ 1% din populaţie poate fi caracterizată ca fiind psihopată, dar în industria financiară acest procent este mult mai mare: de 10%. Însă Christopher Bayer, un psiholog renumit care face terapie cu traderii de pe Wall Street, crede că această pondere este mult mai mare, se arată într-un articol intitulat "Psihopatul financiar de lângă tine", citat de Business Standard.

Tipul de psihopat pe care autorul îl descrie este caracterizat de predispoziţia compulsivă spre jocurile de noroc.

"Duşi la extrem, unii traderi devin jucători compulsivi. Comportamentul este de multe ori latent – nici ei şi nici altcineva nu are habar de această inclinaţie. Ei ascund pierderile mici şi, pe măsură ce acestea se măresc,  neagă orice vină sau eşec. Ei îşi mint membrii familiei sau orice alte persoane pentru a ascunde dimensiunile implicării lor în jocurile de noroc, în falsuri, înşelăciuni, furturi sau delapidări, pentru a putea acţiona în continuare", se arată în articolul citat.

Psihopaţilor financiari de obicei le lipseşte empatia şi interesul pentru ceea ce alţi oameni simt sau gândesc. În acelaşi timp, afişează o abundenţă de carismă, farmec, inteligenţă, dând impresia unei persoane incapabile să mintă, să înşele sau să manipuleze.

Un psihopat financiar poate să pară candidatul ideal pentru un post de manager, CEO sau un coleg perfect deoarece caracteristicile distructive sunt practic invizibile. Aceşti oameni sunt experţi în a profita de slăbiciunile companiilor.

Din păcate, scrie autorul, cei mai buni candidaţi pentru multe dintre locurile de muncă de pe pe Wall Street prezintă trăsăturile unui psihopat financiar.