O rectificare din nimic pentru nimic

Recenta rectificare bugetară nu aduce nimic nou conceptului vechi de aproape optzeci de ani al politicii bugetare românești. Odată cu venirea la putere a comunismului, politicii bugetare românești i s-a impus metodologia sovietică ce avea la bază teoria ” hozrașciot” , tradusă în limba română prin termenul de ”gospodărire chibzuită”.

Această teorie, fundamentată de către Vasili Leontiev înainte de a emigra în SUA și de a deveni laureat al Premiului Nobel, pleca de la schema input-output a balanței legăturilor dintre ramuri, instrument extrem de util și eficient conducerii unei economii centralizate și planificate. În condițiile în care centralizarea statală orienta mersul economiei printr-o planificare multianuală, bugetul devenea un simplu cont contabil în care veniturile și cheltuielile erau obligatoriu echilibrate pentru a susține îndeplinirea la termenul stabilit a sarcinilor și obiectivelor planului de dezvoltare. O astfel de politică bugetară era  premisa dar și consecința rolului determinant pe care statul îl avea în economie prin reducerea până la eliminare a mecanismelor  piețe liber-concurenționale.

Din păcate, viziunea contabilă asupra bugetului a dăinuit în România și după 1990, ceea ce explică una dintre principalele cauze ale insuficiențelor existente în funcționarea mecanismelor pieței. Aceasta constă în neconcordanța conceptuală dar și de timp între ritmul reducerii rolului statului în economie ,pe de o parte, și ritmul transformării bugetului dintr-un instrument contabil într-un instrument de politică economică , pe de altă parte, deoarece într-o economie de piață bugetul rămâne singurul instrument puternic de politică economică al statului.

Dacă la instaurarea guvernului tehnocrat nu am sperat la o schimbare din acest punct de vedere, acesta fiind obligat să ”preia” din lipsă de timp proiectul de buget al guvernului anterior, speranța a rămas pentru momentul rectificării. Ma așteptam ca o garnitură de personalități venite din sfere intelectuale occidentale  să impună, în sfârșit, o nouă mentalitate fiscală și un nou concept de buget, urmând exemplul european și al țărilor mai civilizate ale nucleului dur al Uniunii Europene.

Mă așteptam să văd trecerea de la bugetul de tip contabil la bugetul de tip instrument de politică economică. Bugetul de tipul aritmeticii contabile, adus la apogeu în epoca domnului Gherghina, vetust și inadaptabil compatibilității europene și cerințelor MTO, ar fi trebuit să devină, sub impactul gândirii bruxellezo-tehnocrate, un real mijloc de ghidare a economiei spre atingerea obiectivului de convergență cu UE.
Speram să remarc un serios progres din acest punct de vedere, odată ce ingerența politicului în politica bugetară ar fi fost eliminată de apariția obiectivității tehnocrate.
  

Remarc însă că recenta rectificare nu are nimic în comun cu ceea ce ar fi putut fi un buget de tip european sau măcar bruxellez. Speram să nu mai vedem cifre fără idei și nici idei fără cifre, așa dupa cum ne-am obișnuit cu bugetele anterioare, când ba erau bani, dar nu aveam proiecte, ba aveam proiecte, dar nu mai erau bani.

Rectificarea actuală se înscrie, regretabil, pe linia tuturor celorlalte rectificări de după 1990, adică este un simplu proces de reîmpărțire a sărăciei, încadrându-se în caracteritica esențială a bugetelor ultimului sfert de secol românesc aceea a supraviețuirii și nu a dezvoltării. Politica bugetară de după 1990 nefiind concepută ca un instrument de orientare strategică ci doar ca un instrument de menținere a unui relativ echilibru social cu obiectiv electoral nu a rezolvat nici una dintre marile probleme ale națiunii române ci doar a servit procesul de reciclare și consolidare a noii puteri politice.

Cu tot respectul pentru domnul prim ministru sunt obligat să spun că prezentarea pe care a făcut-o rectificării are multe aspecte discutabile .Domnia Sa susține că  ”Este prima dată când facem o rectificare în an electoral fără amprentă politică (…) Nu căutam să câștigăm voturi în detrimentul eficienței bugetare". Este o afirmație greu de  demonstrat în condițiile în care alocările suplimentare sunt orientate spre satisfacerea unor revendicări salariale devenite ” scandal public” după apariția unor evenimente cu impact emoțional enorm la nivel național cum sunt cele din sănătate și educație. Nu se poate nega faptul că astfel de momente nu devin obiective electorale dacă nu direct pentru guvern , atunci în mod sigur pentru susținătorii politici ai acestuia. Aceiași situație este și în cazul ”măsurilor sociale”, elemente clasice ale oricărei campanii de obținere a voturilor. Oricum am analiza, oricât credit am da bunei credințe a domnului prim ministru, tenta electorală a acestei rectificări nu poate fi negată.

Mai important decât aspectul electoral  mi se pare a fi acela al modului în care eficiența guvernării tehnocrate poate fi evaluată prin prisma acestei rectificări.Două elemente sunt relevante. Primul, este acela al caracterului declarat a fi pozitiv al rectificării, ceea ce s-ar argumenta prin rezultatele pozitive ale activității economice pe perioada primei jumătăți a anului 2016. Chiar dacă apar unele suplimentări la capitolul colectărilor la buget ele sunt mai mult expresia insuccesului decât al succesului deoarece reflectă eventual doar o mai bună colectare pe aproximativ aceiași masă de impozitare și nu o creștere a acesteia prin efectul atragerii fondurilor europene de coeziune și al unor noi investiții de capital. Al doilea aspect, este acela al lipsei oricărui  efect asupra rectificării prin realizarea măcar a unora dintre promisiunilor făcute la instaurare de către guvernul tehnocrat. Nu se observă nicio consecință a  mult mediatizatei reforme a administrației, a dezvoltării infrastructurii  sau a începerii procesului de reindustrializare. Din contră, impresia pe care o lasă alocarea de fonduri prin această rectificare este aceea a renunțării la aceste proiecte sau reforme.