Neașteptat! Ce salarii primesc cei care sunt angajați la holdingul municipal al Gabrielei Firea. Dezvăluirile făcute de USR

După ce cele 22 de companii municipale inființate de Firea au fost declarate ilegale de către instanță, USR vor să demareze procedura de dizolvare-lichidare a companiilor. De asemenea, deputatul USR Claudiu Năsui a prezentat luni un top 3 al celor mai mari salarii medii nete din companiile municipale.

„Propunerea de azi e începutul unui proces, va fi cea mai eficientă modalitate de a readuce administrației Bucureștiului la un nivel decent, având în vedere dezastrul din ultimii doi ani și jumătate. Proiectul de hotărâre prevede în primul rând demararea acestei proceduri, trebuie adoptat în Consiliul General, insistam ca Gabriela Firea să introducă acest proiect pe ordinea de zi a următoarei ședințe ordinare, cel mai bine ar fi să convoace o ședință extraordinară”, a declarat Roxana Wring din partea USR, potrivit realitatea.net

Angajații Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă au un salariu mediu net de peste 6.200 de lei pe lună, adică de 2,3 ori mai mult decât este salariul mediu net în restul economiei.

La Compania Municipală Publicitate și Afișaj, salariul mediu net este de 5.958 lei pe lună, la Compania Municipală Sport Pentru Toți – 4.997 lei pe lună, iar la Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat – 4.489 lei pe lună.

Asta în condițiile în care salariu mediu net în România e de 2.688 lei pe lună.

La Compania Municipală Iluminat Public se câștigă în medie 4.460 lei net pe lună. Tot în top avem și Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A. cu 4.498 lei net pe lună. Compania Municipală Managementul Traficului București S.A. cu 4.288 lei net pe lună pentru activitatea excepțională în domeniul traficului din capitală. Compania Municipală Consolidări S.A. urmează cu 3.931 lei net pe lună. Compania Municipală Medicală S.A. cu 3.900 lei net pe lună. Iar Compania Municipală Energetică încheie Top 10 cu un salariu mediu lunar net de 3.711 lei net pe lună.