National Bank of Greece a înregistrat pierderi de 537 milioane de euro în primul trimestru

National Bank of Greece, cea mai mare bancă comercială din Grecia, a raportat miercuri pierderi de 537 milioane de euro în primul trimestru al acestui an, din cauza recesiunii care a condus la scăderea veniturilor şi la creşterea creditelor neperformante.

National Bank of Greece, prezent şi pe piaţa din România, a precizat că în primele trei luni provizioanele pentru creditele neperformante au crescut cu 47% în ritm anual până la 559 milioane de euro.

Acordul de ştergere a 105 miliarde de euro din datoriile Greciei convenit cu creditorii privaţi în luna martie a acestui an a antrenat pentru băncile comerciale greceşti pierderi semnificative în portofoliile lor de obligaţiuni guvernamentale.

Luni, principalele patru bănci greceşti au fost recapitalizate cu 18 miliarde de euro. Injecţia de capital s-a derulat sub forma unor obligaţiuni provenind de la Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (EFSF), iar National Bank of Greece a primit 7,43 miliarde de euro.

În octombrie 2003, National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar al Băncii Româneşti şi deţine, în prezent, 89,07% din capitalul social al acesteia. Banca Românească este una dintre cele mai lichide bănci de pe piaţa locală, cu un indice de solvabilitate de 24%, comparativ cu o medie a sistemului de 14% şi un minim reglementat de 10%.
Sursa: Agerpres