NASA recunoaște: un ASTEROID va trece foarte aproape de pământ în timp scurt! Ce impact va avea asupra noastră

NASA a decis după o lungă perioadă de timp să informeze publicul larg despre asteroidul care acum se îndreaptă rapid spre Pământ. Viteza cu care se apropie este incredibil de mare. Experții spun că respectivul aerolit va trece pe lângă noi la o distanță foarte mică.

NASA a hotărât că este momentul să spună lumii ce urmează să se întâmple. Este vorba de asteroidul 2016 NF23, care are un diametru de aproximativ 152 metri, fiind mai mare decât Marea Piramidă din Giza.

Acesta va trece pe lângă Terra la o distanță de trei milioane de mile. Deși pare enorm de mult, nu este, având în vedere faptul că soarele se află la 93 de milioane de mile depărtare. Experții instituției americane cataloghează asteroizii ca fiind periculoși în funcție de distanța la care se află de Pământ. Tot ce se află la mai puțin de 4,6 milioane de mile, este considerat deosebit de periculos.

Lindley Johnson, un ofițer al Apărării Planetare de la sediul agenției din Washington, a șters orice urmă de îngrijorare, declarând că nu este nimic special la acest asteroid și că nici periculos nu este, deși se încadrează în standardele NASA ca nivel de pericol, scrie TheSUN.