Motivul pentru care reconstituirea de la Caracal a fost un fiasco total. Întrebări fără răspuns

Reconstituirea de la Caracal a fost un fiasco total. Multe întrebări au rămas fără răspuns, iar lucrurile nu se leagă, motiv pentru care cazul a devenit și mai alambicat.

Nu s-a folosit o mașină asemănătoare (Renault Megane), ci un Duster. Marca mașinii trebuia să fie una similară, pentru a confirma spusele lui Dincă potrivit căruia, la intrarea în curte, a salutat și a vorbit cu unii dintre vecini. În acest sens, trebuia verificat dacă trecătorii puteau sau nu vedea victima, aflată pe bancheta din spate a unui Megane cu geamuri fumurii, scrie dcnews.ro.

Dacă telefonul Alexandrei a fost aruncat la distanță, în parc, iar această distanță a fost măsurată în momentul descoperirii mobilului, trebuia ca la reconstituire Dincă să arunce un telefon de același model la o distanță asemănătoare. Să spunem, însă, că telefonul a fost aruncat la o distanță rezonabilă și nu era necesar să dovedească faptul că îl poate proiecta la o distanță mai mare, deci nu contează dacă anchetatorii s-au limitat la a-l plimba pe Dincă prin fața gardului.

Greutatea manechinului nu pare a fi fost una corespunzătoare (de circa 50 de kilograme). Dincă se mișca mult prea ușor prin curte. Fie manechinul era din plastic, fie este un om neobișnuit de puternic . Dacă manechinul era din plastic, așa cum susține unchiul Alexandrei, atunci ce au demonstrat anchetatorii punându-l să-l care prin curte? Nu cumva a fost doar pentru imaginea artistică, știind că presa filmează peste gard?

Un experiment care să simuleze arderea în butoi ar fi trebuit făcut fie la începutul anchetei, pentru a se vedea dacă se poate susține declarația lui Dincă, pe care au mers anchetatorii, fie după reconstituire, pentru a convinge opinia publică. La reconstituire Dincă trebuia să monteze dispozitivul improvizat de ardere, să introducă un manechin în butoi, să se încadreze în timp etc. Întâi inculpatul trebuia să arate cum a procedat, apoi trebuia făcut experimentul, în condiții similare. Familia Alexandrei susține că anchetatorii au ars ”niște cârpe” și nici măcar nu au încercat să simuleze situația din realitate.

Cum a decurs reconstituirea 

Gheorghe Dincă a fost dus luni seara în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt după ce în cursul zilei a participat la reconstituirea organizată de anchetatori la Caracal şi Dobrosloveni în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, fata pe care a recunoscut că a sechestrat-o şi a ucis-o.

Dincă a fost dus luni dimineaţa la Dobrosloveni, localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, de unde, pe 24 iulie, ar fi luat-o pe adolescentă în maşină, la „ocazie”, spre a o transporta la Caracal, în zona Liceului „Mihai Viteazul”. După oprirea din apropierea liceului, unde pe 24 iulie ar fi lovit-o pe fată, Dincă a fost dus pe digul despre care adolescenta a menţionat în apelul la 112 şi unde ar fi aruncat telefonul fetei.

În faţa domiciliului său, Dincă a coborât din maşină, a deschis porţile din metal şi în jurul orei 11,00 a intrat în casă, împreună cu anchetatorii şi ţinând de braţ o tânără poliţistă având mâinile legate, care urcase în maşină pe locul din spate, la Dobrosloveni. În casa lui Dincă, în timpul reconstituirii, a fost dus şi un manechin din materiale sintetice.

După mai multe zeci de minute, Dincă a ieşit din casă purtând manechinul din material textil pe braţe şi s-a îndreptat către grădină, unde se presupune că a ars corpul Alexandrei Măceşanu, într-un butoi folosit drept arzător improvizat.

Apoi, după momentul aşezării manechinului într-un butoi alături de alte materiale şi arderii acestuia, Gheorghe Dincă a mai fost dus şi pe o stradă din Caracal unde ar fi aruncat bijuterii ale adolescentei.

Dincă a fost huiduit

Dincă a fost huiduit de mai multe ori pe timpul reconstituirii, atât în comuna Dobrosloveni, cât şi la Caracal şi alături de anchetatori au fost mai multe de echipaje de poliţişti şi jandarmi care să menţină ordinea.

Părinţii Alexandrei Măceşanu nu au participat la această reconstituire, însă în faţa casei lui Dincă din Caracal au fost prezenţi membri ai familiei Luizei Melencu, cealaltă fată dispărută, pe care acesta a recunoscut că ar fi răpit-o şi ucis-o.

Gheorghe Dincă a fost adus în urmă cu două zile în arestul IPJ Olt şi a fost preluat luni dimineaţa pentru a fi dus la Caracal în vederea reconstituirii faptelor pe care acesta le-ar fi săvârşit. Reconstituirea ar putea dura mai multe zile.

Pe 26 iulie, în urma unei percheziţii, în locuinţa lui Dincă din Caracal au fost găsite într-un butoi, în cenuşă, resturi osoase de natură umană. Potrivit DIICOT, raportul de expertiză medico-legală a indicat faptul că persoana de sex feminin evidenţiată în urma analizelor genetice ale probelor biologice de os este Alexandra Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie.