Moldova intenţionează să angajeze o companie care să estimeze pagubele ocupaţiei ruse în Transnistria

Chişinăul intenţionează să angajeze o companie juridică internaţională care să estimeze valoarea pagubelor de pe urma prezenţei Federaţiei Ruse în Transnistria în ultimii 25 de ani, a anunţat sâmbătă preşedintele parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, într-un interviu acordat unei publicaţii din Letonia, în care a ţinut să sublinieze că Moscova a încălcat dreptul internaţional prin prezenţa sa militară în stânga Nistrului

Autorităţile moldovene au abordat la nivel internaţional, inclusiv la ONU, problema staţionării ilegale a celor circa 2.000 de militari ruşi pe teritoriul din estul republicii, trupe care constituie o 'forţă de ocupaţie'", a afirmat şeful legislativului moldovean, făcând referire la Grupul Operativ al Trupelor Ruse în Republica Moldova (GOTR), succesorul Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. 

"Rusia a încălcat dreptul internaţional. Noi intenţionăm să angajăm o companie juridică internaţională care să estimeze costurile aduse de prezenţa Rusiei în Transnistria. Estimăm că suma va fi de ordinul miliardelor de dolari. Contingentul militar rus reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, deoarece este vorba de o prezenţă militară ilegala, la fel ca cea din Abhazia, Osetia de Nord (Georgia) sau din estul Ucrainei', a declarat Candu în interviul pentru Latvijas Avize, citat de Deschide.md. 

Conform Agerpres, în acelaşi interviu, şeful legislativului de la Chişinău a evocat implicarea tot mai evidentă a Rusiei în afacerile interne ale Republicii Moldova, în special prin presa de propagandă, furnizoare de "fake news". 

"Noi deja putem observa semne ale implicării (Federaţiei Ruse), de exemplu prin mass-media. Practic, în fiecare zi, canalele ruse difuzează materiale îndreptate împotriva guvernării noastre, precum şi împotriva SUA şi a Occidentului", a spus Candu, referindu-se între altele la deschiderea Oficiului de legătură al NATO la Chişinău, destinat să îmbunătăţească dialogul dintre Republica Moldova şi Alianţa Nord-Atlantică. Potrivit preşedintelui parlamentului moldovean, posturile TV din Rusia au dezinformat publicul, lăsând să se înţeleagă că Republica Moldova va fi membră NATO. 

De asemenea, Andrian Candu a menţionat că, în ultima perioadă, se observă o intensificare a activităţii serviciilor secrete ruse şi a unor organizaţii neguvernamentale din Rusia în Republica Moldova. 

Totodată, preşedintele parlamentului moldovean a admis faptul că în Republica Moldova ar putea fi creata o Comisie pentru evaluarea pagubelor provocate de ocupaţia sovietică. Totuşi, el a recunoscut că subiectul ocupaţiei sovietice este unul sensibil în Republica Moldova din cauza diferenţelor de opinii la nivelul societăţii pe acest subiect. 

Despre orientarea Republicii Moldova către o apropiere de Uniunea Euroasiatică la care tot face apel preşedintele Igor Dodon, şeful legislativului de la Chişinău a declarat că aceasta "nu are putere juridică şi este lipsită de conţinut", conform Deschide.md.