Ministrul Transporturilor despre rovinieta electronică: Sistemul funcţionează, l-am verificat azi noapte

Încasările Companiei de Drumuri (CNADNR) vor creşte cu 20 la sută în urma aplicării, începând cu 1 octombrie, a rovinietei electronice, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, cu ocazia unei vizite la Aeroportul Otopeni.'Sistemul funcţionează, l-am verificat azi noapte, şi reprezintă şi o condiţie impusă de Uniunea Europeană pentru a obţine mai multe fonduri pentru drumuri', a spus ministrul Transporturilor.Ministrul a precizat că, odată cu instalarea celor

Încasările Companiei de Drumuri (CNADNR) vor creşte cu 20 la sută în urma aplicării, începând cu 1 octombrie, a rovinietei electronice, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, cu ocazia unei vizite la Aeroportul Otopeni.

‘Sistemul funcţionează, l-am verificat azi noapte, şi reprezintă şi o condiţie impusă de Uniunea Europeană pentru a obţine mai multe fonduri pentru drumuri’, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul a precizat că, odată cu instalarea celor şapte camere, acestea vor capta numărul de la maşinile care tranzitează drumurile naţionale, iar la cumpărarea rovinietei acest număr va fi trecut într-o bază de date pentru a se verifica automat dacă respectivul autovehicul are sau nu rovinietă.

Ministrul a explicat că rovinietele vechi vor rămâne valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost achiziţionate, însă proprietarii autovehiculelor vor trebui să prezinte la control bonul de casă în urma achiziţionării rovinietei.

Orice conducător auto care tranzitează reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România poate merge la orice subunitate CNADNR (DRDP-uri, SDN-uri, Agenţii de Control şi Încasare), la benzinăriile MOL, Rompetrol, Petrom sau OMV sau la oficiile Poştei Române, dar şi la firmele de distribuţie Scalla, Speedy, Medina şi Pasaj, de unde trebuie să-şi cumpere o rovinietă, în funcţie de categoria de maşină pe care o deţine, de la 1 octombrie fiind introdusă şi rovinieta cu valabilitate de 90 de zile.

Procedura este simplă: conducătorul auto îi comunică operatorului, pe proprie răspundere, numărul maşinii pentru care vrea să cumpere rovinieta, tipul vehiculului şi perioada de valabilitate a rovinietei.

Operatorul introduce în calculator numărul autovehiculului, iar sistemul generează, automat, toate datele de identificare, precum şi categoria vehiculului, dar şi numele proprietarului. După achitarea tarifului, cumpărătorul primeşte un bon de casă sau factură, dacă solicită, în locul vechiului autocolant (care se lipea pe parbriz). Plata este înregistrată automat în baza de date centrală (CESTRIN – Centrul de Studii Tehnice, Rutiere şi Informatică) şi este păstrată pe toată perioada de valabilitate pentru care a fost achitat tariful de utilizare.

Controlul rovinietei se face fie automat, prin intermediul punctelor fixe, unde sunt instalate sisteme de camere video, fie în trafic, de către echipe de controlori.

Amenzile se încadrează între 250 şi 4.500 de lei, în funcţie de categoria de autovehicul, iar despăgubirile aplicate de administratorul drumului, pe lângă amenzile contravenţionale percepute în cazul lipsei rovinietei, se încadrează între 28 euro şi 1.210 euro.