Ministrul pentru Energie: Toţi consumatorii vulnerabili de energie şi gaze trebuie subvenţionaţi din bani europeni

Toţi consumatorii vulnerabili de energie şi gaze din Uniunea Europeană trebuie subvenţionaţi din fonduri comunitare, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, după ce a participat la un summit pe teme energetice, unde a fost prezent şi comisarul european pentru Energie.

”I-am propus comisarului să încercăm să discutăm la Bruxelles posibilitatea definirii unui consumator vulnerabil la nivel european. Trebuie stabilit un anumit prag de venituri sub care consumatorul vulnerabil să fie finanţat direct din fonduri europene”, a explicat Nicolescu. El a adăugat că va susţine acest lucru şi lunile următoare la Bruxelles şi speră să aibă sprijinul colegilor din alte ţări europene.

Întrebat care este cel mai rău scenariu pentru România în contextul actualului conflict dintre Rusia şi Ucraina, el a menţionat că suntem pregătiţi pentru a face faţă oricărei situaţii. ”Ultimele informaţii primite de la comisar sunt încurajatoare, iar noi suntem pregătiţi să facem faţă oricărui tip de situaţie, chiar dacă suntem în imposibilitatea de a ne ajuta vecinii”, a mai spus ministrul, citat de Agerpres. Comisarul european pentru Energie a fost prezent, joi şi vineri, la Bucureşti, pentru a participa la un summit pe teme energetice, organizat la Palatul Parlamentului.