Ministrul Finanţelor: Vrem să reducem numărul taxelor; acum sunt în procesul de identificare a lor şi de analiză

Autorităţile intenţionează să reducă numărul de taxe şi să introducă o atmosferă de relaxare fiscală, însă trebuie mai întâi identificat rolul şi impactul bugetar al fiecăreia, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu.

Întrebată dacă intenţionează să reducă numărul taxelor şi impozitelor, ministrul de Finanţe a răspuns: 'Da. Avem de gând să facem asta şi chiar înainte să ştiu că sunt ministrul Finanţelor am avut de gând să propun anumite măsuri în acest sens, acum am o mai mare putere de decizie'.

'Acum sunt în procesul de a identifica toate aceste taxe şi chiar vreau să le identific. În prezent, mă uit exact care este impactul bugetar al fiecăreia din aceste taxe. Sunt 200 şi ceva. Dacă le luăm şi pe cele parafiscale… Mă uit la toate, dar trebuie identificat care este al fiecăreia (impactul – n.r.). Este un pic complicat de văzut, pentru că se duc mai multe într-un singur cont şi, de aceea, nu pot să vă spun acum, dar asta fac. Deci, o dată impactul bugetar şi nu toate se duc la bugetul de stat. Unele contribuie la buna funcţionare a mai multor agenţii şi atunci trebuie ştiut care este rolul lor şi dacă, într-adevăr, ele sunt necesare sau dacă doar plătim nişte costuri administrative. Deci, sunt în procesul de identificare a acestor taxe, pentru că ar fi o idee bună să mai tăiem din ele, dacă se poate', a explicat Ioana Petrescu, la Antena3.

SURSA: Agerpres