Mihai Gâdea aruncă bomba! Ce plan are Klaus Iohannis în spatele pactului de astăzi

Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii "Sinteza zilei", a vorbit în această seară despre întâlnirea de astăzi a președintelui cu liderii de partid. Acesta susține că în spatele pactului propus de Klaus Iohannis, s-ar afla un plan bine pus la punct.

„A fost o zi foarte interesantă. Președintele Klaus Iohannis a invitat liderii partidelor din Opoziție pentru a semna un pact. Pentru unii pare un lucru lipsit de importanță, însă ziua aceasta pentru președintele Iohannis a fost una în care a punctat. O zi în care s-a remarcat ca fiind liderul Opoziției, în care i-a pus de o parte și de alta pe liderii partidelor, inclusiv pe Dan Barna, care nu avea cum să spună ‘Nu’ unei invitații de felul acesta.

Este unul dintre cei care în campanie a pus accent pe toate elementele pe care președintele Iohannis le pun în acest pact. E un fel de win-win pentru Iohannis. Pe de o parte, reușește să se prezinte ca fiind liderul Opoziției, pe de altă parte, reușește cumva să-i pună împreună pe cei care ar putea și încearcă în aceste zile să dărâme Guvernul”, a spus Mihai Gâdea, la începutul ediției de joi a emisiunii „Sinteza zilei”.