Mezinul familiei Opel a intrat în testele finale

Germanii de la Opel vor lansa în 2013 un vehicul de mici dimensiuni care va concura cu Fiat 500, Volkswagen up! și chiar Ford Ka.

Opel Junior, așa cum a fost botezat deocamdată de oficialii companiei viitorul model, va fi cel mai mic reprezentant al familiei de produse a mărcii germane. Aflat în planurile companiei încă din 2009, vehiculul a ajuns în această vară la capitolul teste finale urmând să fie prezentat publicului anul viitor. Pentru mulți poate părea un nonsens lansarea încă unui model de mici dimensiuni atât timp cât în gamă există Corsa și Agila. Cu toate acestea, oficialii germani par să fi identificat un segment clar de cumpărători care au nevoie de un astfel de model. Dacă luăm în calcul că actualul Corsa, versiunea cu trei uși, are o lungime de 3.999 mm, iar Agila nu depășește 3.740 mm, pare destul de logic ca vitorul „baby-Opel” să aibă dimensiuni foarte apropiate de Fiat 500 sau Volkswagen up!, Mai exact, o lungime de circa 3,5 m, înălțime de 1,5 m și o lățime de 1,6 m.
Presa germană speculează chiar că numele vehiculului va fi Allegra iar ținta predilectă vor fi cumpărătorii tineri. Prin urmare, este de așteptat ca mașina să aibă un preț de bază destul de redus (sub 10.000 de euro), o gamă bogată și „veselă” de culori și să fie dotată cu multe gadgeturi. Tot jurnaliștii nemți consideră că „Junior” va fi produs la uzina din Eisenach într-o cadență de 100.000 de unități pe an.