Mazda 3 şi CX-7 ridică vânzările japonezilor

Contrar trendului pieţei, care a continuat să se contracte în 2010, Mazda încheie ultimele 12 luni în creştere, cu un volum de 836 de unităţi comercializate pe piaţa locală, mai mult cu 11% decât în 2009, când constructorul japonez a raportat 752 de autovehicule vândute.

Creşterea a fost susţinută în principal de suv-ul CX-7 şi de compacta Mazda3, primul cu un volum de 138 de unităţi şi o creştere cu 38% faţă de anul anterior, iar al doilea model cu 333 de autoturisme, în creştere cu 34% faţă de perioada precedentă.
Topul celor mai bine vândute modele Mazda în 2010 este completat de Mazda2, cu 247 de unităţi şi o creştere cu 15% faţă de cele 12 luni anterioare.
"Deşi piaţa auto a continuat să scadă în 2010 Mazda a reuşit să crească volumul vânzărilor, în principal prin prisma evoluţiei foarte bune a două dintre cele mai populare modele, CX-7 şi Mazda3, ambele cu creşteri mai mari de 30%. Dorim să menţinem acest trend şi în 2011, pentru care am stabilit un obiectiv de 850 de unităţi vândute şi o cotă pe segmentul de automobile de import de 1,2%", a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda.
SURSA: Agerpres