În vara anului 1998, Dinu Patriciu stătea gânditor la biroul din vila de pe strada Mircea Eliade nr. 2 (aceeași care peste zece ani avea să devină sediul social al MIC.ro), căutând soluții prin care drepturile sale de acționar minoritar la Bancorex să fie respectate de statul român, în ciuda posibilei decizii de lichidare a băncii. La vremea respectivă, prin Rompetrol deținea 1% din Bancorex.
Fuziunea prin absorbție decisă de conducerea politică îi anula toate drepturile de acționar la cea mai mare bancă din sistem. Pierderea ar fi fost de câteva zeci de milioane de dolari. Zece ani mai târziu, după ce Dinu Patriciu vânduse The Rompetrol Group către KazMunayGaz pentru suma de 2,2 miliarde de dolari (circa 1,68 miliarde euro), Dinu Patriciu a fost întrebat de reporterii Capital: „Cândva, dețineați acțiuni într-o bancă, ați reușit atunci să vă recuperați eventualele pierderi?“ Zâmbind pe sub mustață, Dinu Patriciu a răspuns: „Dețin și acum acțiuni într-o mare bancă“.
Răspunsul sec lăsa să se înțeleagă că ar fi reușit o conversie a acțiunilor, dar mai mult de atât n-a dorit să comenteze. La fel cum nu a comentat nici atunci când au intrat în faliment Mic.ro și Mac.ro.
La fel cum, nici în 1990, când a înființat prima firmă privată din România, Alfa Construct, nu a comentat nimic. Destul de tăcut, milionarul Dinu Patriciu a cunoscut de-a lungul carierei și suișuri, și coborâșuri. Acuzat în ultima perioadă că nu știe să facă afaceri, Dinu Patriciu a întors spatele presei, ieșind chiar și din viața publică (inclusiv negocierile pentru predarea Adevărul Holding le făcea prin telefon).
De fapt, Patriciu ştia să facă doar anumite tipuri de afaceri. Istoria a dovedit că se pricepe să facă exact ceea ce a învăţat: construcţii şi imobiliare (prin formaţia de arhitect) singurul domeniu care i-a rămas în picioare şi afacerile cu petrol, care sunt moştenite de familie.