Marcu, MedLife: “La finele lui 2014 am ajuns la 320.000 de abonați”

Operatorul medical privat MedLife a înregistrat, la nivelul anului 2014, un număr de 320.000 de abonați în creștere cu 16.5% față de 2013. Totodată, potrivit datelor existente, compania a depășit o cotă de piață de 45% la nivel național. Pentru anul 2015, compania vizează un avans de 20%, dublu față de ritmul de creștere al pieței de profil.

“Creșterea targhetului pe segmentul corporare a fost ajutată și ca urmare a deschiderilor din ultimul an, în care am inaugurat trei clinici de mari dimensiuni în Iași, Galați și Constanța, generând o mare presiune pe piața clienților corporate care au filiale și sucursale la nivelul întregii țări. Mai mult, credem că această presiune se va accentua și mai mult în condițiile în care, după achiziția grupului Sama se va face simțită din ce în ce mai mult prezența, în premieră, a unui furnizor privat de servicii medicale cu amprentă națională, care a atins și cel mai mare număr de clinici proprii în România – 29 de unități”, spune Mihai Marcu, Președinte CA MedLife.

Intenția de a extinde accelerat portofoliu de abonați MedLife, în special la nivel regional, este principalul obiectiv de business al Mirelei Dogaru, noul Corporate Manager al companiei, care a preluat această funcție începând cu luna noiembrie a anului trecut, devenind în același timp membru în Comitetul Director al MedLife.
MedLife a anunțat la finalul anului trecut că țintește pentru 2015 o cifră de afaceri de 100 mil euro, dar și investiții de peste 10 milioane euro în proiecte de tip green field și achiziții. Compania a dat déjà startul achizițiilor la începutul acestei luni, odată cu preluarea pachetului majoritar de 55% din cadrul grupului de firme SAMA și Ultratest. Odată cu finalizarea acestei tranzacții, MedLife devine singurul operator medical din România cu amprentă națională, fiind prezent în toate regiunile istorice ale țării.

Ca parte a aceluiași plan de creștere accentuată, MedLife confirmă intenția de a deschide noi unități importante atât în București cât și în țară. Potrivit reprezentanților companiei, MedLife reunește deja un număr de 29 de clinici și 18 laboratoare, iar până la finalul lunii martie a.c. va opera 8 unități spitaliceși cu un număr cumulat de 580 de paturi.