România, Malta și Irlanda, statele din UE cu cel mai scăzut procent al terenurilor dedicate culturilor organice

Cu peste 11 milioane de hectare de suprafaţă certificată sau suprafaţă aflată în conversie, în Uniunea Europeană cultivarea în sistem organic a reprezentat anul trecut 6,2% din totalul suprafeţei agricole utilizate (UAA), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

La nivelul UE, cea mai mare cotă a terenurilor dedicate culturilor organice din totalul suprafeţei agricole se înregistra, anul trecut, în Austria (20% sau 552.000 de hectare), Suedia (17% sau 519.000 de hectare), Estonia (16% sau 156.000 de hectare), în timp ce în trei state membre procentul terenurilor dedicate culturilor organice era de sub 2% din totalul suprafeţei agricole: Malta (0,3% sau 30 de hectare), Irlanda (1,6% sau 73.000 de hectare) şi România (1,8% sau 246.000 de hectare).

Din 2010, suprafaţă alocată culturilor ecologice a crescut la nivelul UE cu aproape două milioane de hectare, sporind de asemenea şi numărul producătorilor organici înregistraţi. La sfârşitul lui 2015, în sectorul agricol erau înregistraţi în UE 271.500 de producători organici, o creştere de 5,4% faţă de 2014. Cel mai mare avans al suprafeţelor cultivate în sistem organic şi al numărului de producători organici înregistraţi s-a înregistrat anul trecut în Spania, Italia, Franţa şi Germania, reprezentând împreună peste jumătate (52%) din totalul suprafeţei agricole cultivate în sistem organic şi din producătorii organici înregistraţi la nivelul UE. (Sursa: Agerpres)