Mai multe vanzari de apartamente in anul 2003

Pentru 2003 se anunta un an bun pentru investitiile in imobiliar. Dupa cum se prefigureaza, cele mai multe tranzactii vor fi cu bunuri care vor fi apoi valorificate (prin inchiriere sau revanzare), romanul de rand fiind inca departe financiar de a-si permite macar o garsoniera.Potrivit estimarilor specialistilor, societatea romaneasca va continua sa se polarizeze in oameni foarte bogati si oameni foarte saraci, fapt ce se va resimti si pe piata imobiliara in sectorul rezidential, al vanzarilor d

Pentru 2003 se anunta un an bun pentru investitiile in imobiliar. Dupa cum se prefigureaza, cele mai multe tranzactii vor fi cu bunuri care vor fi apoi valorificate (prin inchiriere sau revanzare), romanul de rand fiind inca departe financiar de a-si permite macar o garsoniera.
Potrivit estimarilor specialistilor, societatea romaneasca va continua sa se polarizeze in oameni foarte bogati si oameni foarte saraci, fapt ce se va resimti si pe piata imobiliara in sectorul rezidential, al vanzarilor de case si apartamente. „Categoric ca piata imobiliara se va dezvolta. Banii vor incepe din nou sa se acumuleze in buzunarele unor categorii prospere, care vor incepe sa faca achizitii. Altii vor saraci si mai mult si vor fi nevoiti sa vanda si sa se mute din orasele mari, ceea ce va face ca preturile sa se mentina la mijloc”, afirma Petrisor Morar, presedinte al Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari (UNAI). Creste cererea, dar creste si oferta si se pare ca astfel preturile se vor pastra la acelasi nivel, temperandu-se dupa tumultoasa crestere din 2002.
O turnura pozitiva o va da insa dezvoltarea pietei creditului ipotecar, care a inceput sa se contureze mai bine in ultimele trei luni ale anului 2002, atat din punctul de vedere al cresterii numarului bancilor care dau astfel de credite, cat si din punct de vedere legislativ. Totusi si in 2003 creditele ipotecare vor fi accesibile doar familiilor care au venituri lunare de peste 300 USD. Acestia vor avea insa de unde alege, o data cu cresterea ofertei de credite si aparitia bancilor ipotecare, specializate pe acordarea de credite pentru case, conditiile vor fi din ce in ce mai bune (marirea perioadei creditului, reducerea birocratiei, a comisioanelor bancilor, dar dobanzile nu vor mai scadea mult – maximum un procent in valuta si cinci-sase procente la cele in lei). De aceea, din ce in ce mai multi tineri cu venituri medii se vor incumeta sa-si ia case in rate. Acest lucru nu va influenta piata imobiliara intr-un mod semnificativ, in afara poate de piata bucuresteana (in tara, numarul persoanelor care au venituri permanente de peste 300 USD/luna si care vor sa se mute in apartamente fiind inca foarte mic, in comparatie cu al celor dispusi sa vanda).
Un alt segment de piata care se anunta dinamic in 2003 este cel al spatiilor comerciale. Acest lucru se datoreaza adoptarii Legii nr. 550/2002 si a normelor ei metodologice de aplicare, privind vanzarea spatiilor comerciale din proprietatea statului. „Intr-un timp foarte scurt se vor incheia foarte multe tranzactii cu spatii comerciale. La inceput vor fi vanzarile de la primarii la detinatorii de spatii, iar mai apoi re-vanzarile de pe piata libera. Va fi o explozie si se vor incheia foarte multe tranzactii interesante”, afirma Petrisor Morar, presedinte UNAI.
Acest fenomen se va inregistra doar pe piata spatiilor comerciale stradale, cele care au mai ramas in patrimoniul statului. Pe segmentul spatiilor comerciale de lux piata nu se va schimba prea mult, cel putin in prima parte a anului. La nivelul tarii si mai ales in Bucuresti cererea de spatii moderne, in centre comerciale de lux, depaseste oferta. Anul viitor, in toamna, vor fi date in folosinta doua complexe noi -Orhideea si cel de langa hypermarketul Cora.
Tot in a doua parte a anului viitor este de asteptat ca si spatiile stradale, foste de stat, care vor trece prin valul de vanzari si re-vanzari, sa fie modernizate si sa iasa pe piata la inchiriere la un alt nivel al finisajelor, dar si al tarifelor.
Terenurile vor ramane in continuare in atentia investitorilor, romani si straini. O data cu introducerea noilor impozite si aici se va resimti o polarizare a pietei, persoanele cu venituri mici fiind dispuse sa vanda cat mai rapid.
Anul 2003 va fi mai putin fast pentru cei care vor dori sa-si vanda sau sa-si inchirieze vilele. Expertii imobiliari estimeaza ca si la anul va continua sa scada nivelul chiriilor si cel al preturilor, din cauza ofertei mari si in crestere de pe piata. Aceasta tendinta se va resimti in toate marile orase din tara, mai pronuntat in zonele din vest si mai estompat in Bucuresti.
Anul 2003 va fi, in concluzie, anul cumparatorilor, care vor valorifica investitiile imobiliare mici, apartamente sau spatii comerciale.