Magazinul de mobilă Casa Rusu, inaugurat în luna mai în Bucureşti de firma Rus Savitar, a avut în primele trei luni de la deschidere vânzări în valoare de două milioane de euro, iar producătorul de mobilă vrea să deschidă alte două unităţi până la sfârşitul anului. Firma a inaugurat în centrul comercial Vitantis Shopping Center, la jumătatea lunii mai, primul magazin din Bucureşti, al nouălea al reţelei, în urma unei investiţii de 500.000 de euro. "De la inaugurare
Magazinul de mobilă Casa Rusu, inaugurat în luna mai în Bucureşti de firma Rus Savitar, a avut în primele trei luni de la deschidere vânzări în valoare de două milioane de euro, iar producătorul de mobilă vrea să deschidă alte două unităţi până la sfârşitul anului.
Firma a inaugurat în centrul comercial Vitantis Shopping Center, la jumătatea lunii mai, primul magazin din Bucureşti, al nouălea al reţelei, în urma unei investiţii de 500.000 de euro.
„De la inaugurare şi până la sfârşitul lunii august am înregistrat vânzări de două milioane de euro. Cele mai căutate produse în acest moment în magazinul din Bucureşti sunt dormitoarele, seturile pentru bucătării şi camere de tineret”, a declarat agenţiei director general al Rus Savitar, Cristian Rusu.
El estimează că unitatea din Bucureşti va atrage până la sfârşitul acestui an venituri în valoare totală de 4,2 milioane de euro.
Producătorul român de mobilă Rus Savitar deţine două divizii, una de producţie, care operează o fabrică la Timişoara, şi o divizie de retail sub numele Casa Rusu, care cuprinde o reţea de nouă magazine în Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Deva, Piteşti, Braşov şi Bucureşti.
Firma vrea să deschidă două magazine de mobilă până la sfârşitul anului în Bucureşti şi Târgu Mureş, printr-o investiţie de 800.000 euro.
Rus Savitar a avut în primele şase luni vânzări de 9,2 milioane de euro, în creştere cu 22,6% comparativ cu valoarea de 7,5 milioane de euro din perioada similară a anului trecut.
Pentru 2010, Cristian Rusu îşi menţine estimările iniţiale privind cifra de afaceri, vizând un avans de 10% faţă de 2009, la 22 milioane de euro, însă reduce uşor estimarea privind profitul, din cauza creşterii TVA.
Rusu vrea să mai angajeze 120 de persoane
„La începutul anului estimam pentru 2010 o cifră de afaceri de 22 milioane euro, în creştere cu 10%. Profitul de anul trecut a fost de 7,6 milioane de lei şi estimam pentru 2010 aceeaşi rată de profitabilitate (…) Cred că vom reuşi să menţinem creşterea preconizată la începutul anului de 10% (n.r. a cifrei de afaceri), iar profitul va fi mai mic cu 2% decât estimările iniţiale, întrucât o parte din TVA-ul mărit o vom suporta din adaos”, a explicat Rusu.
El a adăugat că vrea să mai angajeze în acest an 120 de persoane, atât pentru partea de producţie cât şi pentru divizia de retail. În prezent, compania are 360 de angajaţi.
Piaţa internă de mobilă este estimată în creştere în acest an la 980 milioane de euro, de la 970 milioane euro în 2009, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
Potrivit datelor proprii, Rus Savitar este al doilea producător de mobilier din pal din România, cu o capacitate totală de producţie de 17.000-18.000 garnituri de mobilier pe lună, întregul parc logistic şi de producţie având o suprafaţă de producţie de 100.000 de metri pătraţi.
În perioada 2005-2009, firma a investit aproximativ 15 milioane de euro pentru parcul de producţie, o parte din fonduri fiind asigurate printr-un credit de 6,1 milioane de euro.Compania este deţinută de familia Rus. Rus Savitar a început activitatea în 1994 ca distribuitor şi importator de mobilă.
SURSA: Mediafax