Lumina Sfântă de la Ierusalim s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt! Când va fi adusă în România VIDEO cu minunea

Lumina Sfântă s-a aprins înjurul orei 13.50 în Biserica Sfântului Mormântt din Ierusalim, în cadrul unei procesiuni în spaţiu restrâns. Ea va fi trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în România. Când va ajunge în ţara noastră.

Sfânta Lumină de la Ierusalim este considerată cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Când va fi adusă Sfânta Lumină în România

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie, spre seară şi va fi distribuită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Aceştia vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri, subliniază Cancelaria Sfântului Sinod.

Cum se împarte Lumina la credincioşi

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de parohie, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare.

Tradiţia aducerii Luminii Sfinte de o delegaţie a Patriarhiei Române direct din Ierusalim şi distribuirea ei prin Eparhii în bisericile din întreaga ţară în noaptea de Înviere a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2008.