Ludovic Orban în corzi! CCR, verdict în cazul sesizării PSD vizând nominalizarea premierului

Curtea Constituțională este așteptată să dea verdictul în legătură cu nominalizarea premierului Ludovic Orban pentru a doua oară. Partidul Social Democrat a făcut o sesizare în acest sens.

Când va da Curtea Constituțională răspunsul?

În urma sesizării făcute de social-democrați vizând nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier, Curtea Constituțională se va pronunța pe 24 februarie, în aceeași zi în care Cabinetul Orban II va primi votul de învestitură.

Ce a anunțat CCR

CCR a declarat că şedinţa este programată în 24 februarie, la ora 11,00, vizând cererile preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului de soluţionare a conflictului dintre Preşedintele României şi Parlament, scrie  news.ro

Ulterior, la ora 16.00, este programată şedinţa Camerelor reunite în care Guvernul Orban ll ar urma să primească votul de învestitură.

Când a fost sesizată Curtea Constituțională

Curtea Constituţională a fost sesizată în 10 februarie de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului cu privire la conflictul juridic Parlament – Preşedinte legat de nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier. Conform textului sesizării conflictul  de natură constituţională constă în exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor preşedintelui.

 

”Conflictul juridic de natură constituţională constă în exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor Preşedintelui României, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţia României, republicată, constând în desemnarea, în data de 6 februarie 2020, a candidatului Ludovic Orban la funcţia de prim-ministru, prin  Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 6 februarie 2020,  cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziţii constituţionale: 1. principiul colaborării loiale între instituţiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); 2. obligaţia constituţională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I;  3. obligaţia constituţională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a”, se arată în textul sesizării.