Leul încheie săptămâna în apreciere faţă de moneda unică

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, o cotaţie de 4,6526 lei pentru un euro, în scădere cu 0,25 bani (-0,05%), comparativ cu anunţul anterior, când moneda europeană valora 4,6551 lei.

De asemenea, leul s-a apreciat cu 1,77 de bani (-0,47%) în raport cu dolarul american, până la un curs de 3,7266 lei faţă de cotaţia de 3,7443 lei pentru un dolar, anunţat în şedinţa precedentă. 

Francul elveţian a fost cotat la 4,0065 lei, mai puţin cu 0,90 de bani (-0,22%) în comparaţie cu cotaţia de 4,0156 lei, de joi. 

Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 7,69 de bani (-0,47%), până la 161,1758 lei, de la 161,2527 lei, cât se stabilise anterior.
Agerpres