Laptele vândut în această ţară este suspectat de contaminare cu o tioxină care poate cauza cancer

Autorităţile sârbe au decis ca unele mărci de lapte să fie retrase de la vânzare, în pofida unor afirmaţii anterioare potrivit cărora calitatea laptelui este sigură, deşi produsul este contaminat cu o toxină care ar putea cauza cancerul.

Hotărârea de miercuri survine în contextul creşterii nemulţumirii publice provocate afirmaţiile conform cărora autorităţile medicale ar fi ascuns, timp de mai multe săptămâni, rezultatele unor teste de laborator care arată că o mare parte din laptele vândut în Serbia conţine o concentraţie mare de aflatoxină, o formă de mucegai care poate cauza cancer dacă este cosumat în doze mari.

Documentul guvernului nu precizează mărcile care au fost retrase.

În Croaţia, au fost retrase de pe piaţă patru mărci de lapte din cauza contaminării cu aflatoxine.

Concentraţii mari de toxine au fost descoperite şi în unele probe recoltate din lapte ce a fost vândut în Slovenia, Bosnia şi Macedonia.
Sursa: Agerpres