La sfârşitul acestui an vom ajunge la 30% nivel de absorbţie a fondurilor europene

România va ajunge, la sfârşitul acestui an, la un grad de absorbţie a fondurilor europene de 30%, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de specialitate.

‘În acest moment am depăşit un grad de absorbţie de 26%. Cifrele din acest an sunt cifre record, faţă de perioada 2007 – 2012. 2,6 miliarde euro au intrat în acest an în România. Schimbarea s-a produs. La finele acestui an vom ajunge la 30% grad de absorbţie. În 2015 putem să depăşim 80% din alocarea financiară’, a spus ministrul.

Pe de altă parte, Eugen Teodorovici consideră că este necesară o mai mare determinare şi coerenţă în atragerea fondurilor europene.

‘Să fim cu toţii mult mai determinaţi să avem o voce coerentă, comună. Interesul naţional este cel care trebuie să primeze. Ar fi ideal ca noi cei care reprezentăm sistemul să facem ca acesta să funcţioneze şi fără noi’, a arătat Teodorovici. AGERPRES