Kovesi, OUT! Noul dosar îi pune capac. Ce riscă fosta șefă a DNA

Laura Codruța Kovesi este cercetată într-un nou dosar. Pe durata exercitării mandatului de procuror șef la Direcția Națională Anticorupție, în perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfășurată, prin ordine si dispoziții date, grupul infracțional inițiat de doi procurori și un ofițer de poliție judiciară, la care au aderat alți trei procurori și un alt ofițer de poliție judiciară, iar aceștia ar fi acționat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals.

Jurnalistul Ion Cristoiu susține că noul dosar este mult mai grav, având în vedere că vizează activitatea sa la DNA.

„La emisiunea Gîndurile lui Cristoiu de duminică, 10 martie 2019, de pe Mediafax și Gândul. Info, am semnalat că acest dosar, al doilea făcut de Secție Codruței Kovesi, e mult mai greu decît primul pentru fosta șefă a DNA:

E un dosar de mare impact la public, deoarece e legat de activitatea Codruței Kovesi de procuror șef al DNA. Primul, cel despre aducerea lui Nicolae Popa în țară, se ocupa de un fapt petrecut pe vremea cînd Codruța Kovesi era procuror general.

E un dosar care trimite la deja faimoasă Unitate de ”elită ” de la DNA, intrată în istoria abuzurilor tembele prin legendarii Lucian Onea și Mircea Negulescu, deja prototipul procurorului bandit din istoria României moderne.

E un dosar cu impact și în exterior, prin abordarea unei realități condamnate de democrațiile moderne: încălcarea drepturilor omului.

E un dosar prin care Codruța Kovesi e implicată penal în dosarul deja cunoscut al abuzurilor făcute de Lucian Onea și Mircea Portocală în anchetarea Rețelei din Moldova”, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.