KazMunay, obligat să plătească Fiscului român 70 mil. dolari pentru importurile de biodiesel din SUA

KazMunayGas Trading a pierdut procesul cu OMV şi este responsabil de întreaga sumă stabilită de Fisc la sesizarea OLAF pentru importuri de biodiesel din Canada, dar de provenienţă SUA, de peste 70 de milioane de dolari, adica mai mult de o treime din cât va plăti grupul kazah pe acţiunile Rompetrol, scrie Mediafax.

Potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX, OMV a câştigat la Curtea de Justiţie de la Londra procesul intentat KazMunayGas Trading Elveţia, divizia de trading a grupului Rompetrol şi a companiei de stat KazMunayGas, pentru recuperarea prejudiciului suferit în urma anchetei OLAF şi a deciziei de plată a taxei antidumping.

Agenţia Naţională de Administrare fiscală nota în raportul pentru anul 2012 că a finalizat controalele ulterioare asupra operaţiunilor de punere în liberă circulaţie pentru produsul "biomotorină"(biodiesel), importat din Canada, derulate în perioada martie 2009 – octombrie 2010, constatându-se debite la bugetul de stat în cuantum de 220,5 milioane lei.

Suma solicitată de OMV a fost însă mult mai mică, întrucât a OMV Petrom a beneficiat de o cantitate redusă de biodiesel faţă de ceea ce a importat KazMunayGas, respectiv 2.000 de tone dintr-un total de 85.000 de tone.

 

Petrom a calculat un prejudiciu de 1,03 milioane de dolari, din care 595.335 de dolari – taxa antidumping pentru importurile din SUA şi taxă de compensare şi 434.475 dolari – dobânzi şi penalităţi impuse de Fisc. Cu toate acestea, instanţele din Londra au acceptat ca KazMunayGas Trading să plătească mai puţin de 900.000 de dolari.

Surse din piaţă au declarat, însă, pentru MEDIAFAX, că acesta este al doilea proces pierdut de KazMunayGas Trading, un alt cumpărărtor, Bioromoil, câştigând la Curtea de Arbitraj de la Londra recuperarea a circa 25 de milioane de euro, chiar înainte de OMV.

Atât Rompetrol, cât şi OMV Petrom şi Bioromoil, au atacat în instanţă decizia ANAF, susţinând că au fost cumpărători de bună-credinţă.

Rompetrol Rafinare, una din cele trei companii care au importat biodiesel de la KazMunayGas Trading în Romania, a contestat decizia Curţii de Apel Constanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anularea sancţiunilor şi taxelor impuse de Autoritatea Naţională a Vămilor privind importul de biodiesel. Primul termen în acest nou dosar este fixat pentru 21 noiembrie 2014.

"KMG Trading a câştigat în prima instanţa la finele lunii iulie acţiunea juridică deschisă la Londra împotriva furnizorului canadian de biodiesel şi a afiliatului său, aceştia fiind responsabili de achitarea tuturor taxelor aferente livrărilor de biodiesel către KazMunayGas Trading, care ulterior le-a exportat în România, ţară membră a Uniunii Europene", se arată într-un răspuns al KMG International transmis MEDIAFAX.

KazMunayGas Trading susţine că a achiziţionat cu bună credinţă şi în spiritul legilor internaţionale, dar şi a bunelor practici ce guvernează activităţile de comercializare cu produse petroliere.

"În plus, în toate documentele necesare livrării biodieselului către KazMunayGas Trading şi ulterior către partenerii săi din România se precizează foarte clar că produsul şi portul de încărcare a mărfii este din Canada", se mai spune în răspunsul pentru MEDIAFAX.

Cu toate acestea, în dosarul dintre OMV Supply and Trading şi Kazmunaygaz Trading (fostă Vector Energy), unul dintre judecători notează că firma de trading a grupului Rompetrol ar fi trebuit să fie mult mai atentă şi mai riguroasă, întrucât compania exportatoare din Canada nu avea un istoric nici de producător şi nici de comerciant pentru astfel de cantităţi de biodiesel.

Instanţa din Londra reţine că volumul contractat de Rompetrol de la compania canadiana Bioversel (firma exportatoare) reprezenta o treime din producţia anuală a Canadei.

Mai mult, instanţa a evidenţiat că vasele companiei angajate de Rompetrol pentru a transporta biodieselul au făcut mai multe curse între Lake Erie (Pennsylvania – USA) şi Quebec, chiar înainte de a încărca biodieselul destinat pieţei româneşti. În aceste condiţii, chiar reprezentanţii KazMunayGas recunosc în instanţă că se poate trage concluzia de bun simţ că biodieselul provenea din SUA.

Instanţa mai notează şi că, în mod ironic, în contract nu se specifica în mod clar care sunt cosecinţele dacă biodieselul nu provine din Canada, sau dacă certificatele de origine nu sunt conforme, deşi în draftul propus iniţial de Vector Trading (actual Kazmunaygas), dar rescris de OMV, exista o astfel de caluză.

Dacă în cazul OMV Petrom pierderea a fost mică în comparaţie cu nivelul afacerilor derulate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în ceea ce-l priveşte pe celălalt cumpărător, compania Bioromoil.

Bioromoil a intrat în insolvenţă în toamna anului 2012, după ce ANAF a calculat datorii suplimentare de circa 25 de milioane de euro. Firma dezvoltase şi o fabrică de producere a biodieselului lângă Brăila, pentru care a beneficiat şi de fonduri europene.

 

Mai multe delatii pe Mediafax.ro