Jumătate din populația Italiei este în favoarea lui Monti la șefia guvernului

Un sondaj de opinie realizat prin intermediul a 500 de interviuri telefonice a semnalat duminică, în Italia, că alegerile anticipate nu mai sunt prima opţiune a italienilor, dintre care jumătate sprijină un eventual guvern condus de Mario Monti, posibil viitor premier după recenta demisie a lui Silvio Berlusconi, informează EFE.

Potrivit studiului realizat de Institutul Piepoli, numai 22 % dintre cetăţeni preferă alegeri anticipate.

Aceste date confirmă ‘tendinţa descendentă’ a acestei opţiuni, a cărei susţinere a scăzut în numai două zile de la 55 % la 38 %, potrivit vicepreşedintelui Institutului, Roberto Baldassari, citat de presa italiană.

Pe de altă parte, Mario Monti, care duminică ar putea primi sarcina de a forma noul guvern, a devenit una dintre marile speranţe ale italienilor.

Fostul comisar european pentru piaţa internă, şi, apoi, pentru concurenţă şi preşedinte al prestigioasei Universităţi Bocconi se bucură de sprijinul a 50 % dintre subiecţi.

În guvernul său ar avea încredere 58 % dintre cetăţeni, potrivit sondajului de opinie.

Guvernul în exerciţiu şi demisionarul Silvio Berlusconi satisfac 24 % dintre subiecţi.

Acest sondaj de opinie a fost realizat la 11 noiembrie, pe un eşantion reprezentativ pentru societatea italiană.

SURSA: Agerpres