Ion Țiriac, fără limite: „Uite handicapații ăștia…”. Cu cine a șters pe jos miliardarul. Este fără precedent

Federaţia internaţională de tenis (ITF) a adoptat proiectul de reformă a Cupei Davis care modifică în totalitate formatul competiţiei. Mai exact, ITF a semnat un un parteneriat cu grupul de investiţii Kosmos, condus de fotbalistul spaniol Gerard Pique (FC Barcelona). Ion Țiriac se opune total acestui demers.

”Uite handicapații ăștia au vândut singurul asset pe care îl avea Cupa Davis. Vinzi Cupa Davis după 120 de ani. Am fost singurul care s-a ridicat și le-am spus ”eu sunt atât de inteligent încât îmi dau seama când sunt prost. Și când sunt prost, îl las pe altul să îmi facă treaba”, a spus Ion Țiriac.

Parteneriatul semnat cu grupul de investiţii Kosmos, condus de fotbalistul spaniol Gerard Pique (FC Barcelona), va asigura 3 miliarde de dolari (2,5 miliarde euro) pentru următorii 25 de ani.

Prin acest parteneriat, jucătorii vor avea garantată suma anuală de 20 milioane dolari (17 milioane euro), în timp ce și federaţiile naţionale vor beneficia la rândul lor.

Cei care şi-au dorit o competiţie cu o durată redusă, mai puţin constrângătoare şi mai benefică din punct de vedere financiar au susținut această inițiativă, dar pe de altă parte s-au lovit de opoziţia adepţilor unui format istoric, deseori plin de emoţii, dar contestat de unele vedete ale tenisului.