Ion Iliescu SCAPĂ de condamnare! Anunțul făcut chiar acum

Ion Iliescu ar putea scăpa de acuzațiile din dosarul Revoluției, întrucât acest dosar ar putea fi declarat nul, confom unui avocat.

”Lucrurile juridic sunt foarte simple, dar nu cred că s-a mai întâmplat o asemenea bazaconie infracțională în analele justiției românești. În clipa în care dosarul este înregistrat la instanță, toate celelalte acte care sunt sau nu sunt necesare sunt la mâna judecătorului de Cameră preliminară sau la mâna instanței. Procurorul nu mai poate spune nimic. Procurorul a efectuat o infracțiune de abuz în serviciu. Iar polițistul a executat un ordin. Dar dacă ați citit dosarul ăsta ați vedea că oameni care au executat numai ordine sunt cercetați penal. Pentru că există refuzul de a executa un ordin vădit ilegal. Asta a făcut, iar polițistul a executat un ordin”, a precizat avocatul Lucian Bolcaș, în direct la România TV.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată de procurorii militari pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii în dosarul „Revoluţiei din decembrie 1989”.

De asemenea, au fost trimişi în judecată şi Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare 11/P/2014 din 05 aprilie 2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au fost trimişi în judecată Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, şi general (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii.

Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanţei că în urma cercetărilor şi probatoriului administrat s-ar fi constatat că întreaga forţă militară a României – Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice -, începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 16,00, s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.

„Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, spun procurorii.