Investitorii români la bursă sunt cu ochii pe producătorii de vaccinuri. Analiză XTB

O analiză realizată de firma de brokeraj XTB România arată că atenţia investitorilor a revenit în sectorul farmaceutic, aceştia urmărind modul în care evoluează cercetările legate de vaccinuri.

„Investitorii tind să plaseze pe plan secund informaţiile legate de accelerarea ritmului de creştere a numărului de cazuri la nivel internaţional. Aceştia s-au concentrat asupra semnalelor de redresarea a economiei aduse de datele macroeconomice.

Pe măsură ce situaţia continuă să se deterioreze, în pofida sosirii sezonului cald, iar autorităţile din anumite ţări au în vedere noi măsuri restrictive, speranţa pieţelor se mută către un alt factor definitoriu: un vaccin”, este scris în analiza XTB România.

Reprezentanţii firmei de brokeraj susţin că evaluarea progresului în privinţa unui vaccin nu este uşoară, în prezent numărul de produse în cercetare şi viteza de lucru fiind fără precedent. Se poate nota că în faza III de testare se află în prezent un produs al unei companii din China, şi un altul al asocierii Oxford – AstraZeneca.

Speranţele au fost ridicate

„Speranţele au fost ridicate şi pentru varianta firmei americane Moderna, testul la scară largă urmând să înceapă luna aceasta. Informaţii recente (preluate de Bloomberg) arată însă că o amânare a debutului fazei III ar ascunde de fapt dificultăţi mai serioase, o agenţie guvernamentală arătându-se nu foarte încrezătoare în capacitatea tehnică şi în resursele umane ale companiei de a duce la bun sfârşit un proiect atât de amplu.

Amprenta speranţelor şi dezamăgirilor asupra valorii sale de piaţă a fost majoră. De la 19,23 dolari în ianuarie, acţiunea a atins un vârf de 80 de dolari, pe 18 mai înainte de coborî cu aproape un sfert, până la puţin peste 61 de dolari în sesiunea de marţi”, transmite Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

„Nu puţine au fost sesiunile cu salturi de peste 10-15% atunci când au fost anunţate fie acceptarea finalizării cu succes a unei faze de testare, fie studii şi rezultate preliminare favorabile. Este cazul unor titluri precum Moderna, Cansino sau Novavax.

Marţi, titlurile NVAX au sărit cu peste 31% în urma anunţului că a primit o finanţare de 1,6 miliarde de dolari din partea autorităţilor, cea mai mare tranşă de până acum din cadrul programului Warp Speed, care a mai dirijat fonduri şi către Johnson and Johnson, Merck, AstraZeneca sau Moderna.

Aflăm astfel de unde apare o diferenţă majoră de volatilitate între firmele mici, atractive în special pentru speculatori şi cei cu apetit ridicat pentru risc, şi numele mari ale domeniului farma, preferate de investitorii cu o toleranţă mai redusă faţă de riscuri”, a adăugat Claudiu Cazacu.

O nouă competiţie la nivelul guvernelor

De asemenea, pe măsură ce vaccinurile împotriva coronavirusului intră în faza finală a testării, se dezvoltă o „nouă competiţie” la nivelul guvernelor pentru a încheia acorduri de furnizare a vaccinurilor, chiar înainte de publicarea informaţiilor privind eficacitatea.

Unul dintre cele mai relevante exemple este guvernul Marii Britanii, care, după ce a semnat o înţelegere cu AstraZeneca şi Universitatea Oxford pentru 100 de milioane de doze de vaccin, se apropie de o tranzacţie de 500 de milioane de lire sterline cu GlaxoSmithKline şi Sanofi pentru a cumpăra 60 de milioane de doze din produsul dezvoltat de aceştia, în cazul în care produsul se dovedeşte eficient.

„Aceste aspecte pot reprezenta nişte atuuri pentru companii în procesul de alegere a companiilor de către investitori. Pe de o parte, oferă stabilitate şi o siguranţă privind un volum semnificativ al cererii de vaccinuri.

Pe de altă parte, pot oferi detalii privind companiile a căror candidaţi sunt cei mai promiţători sau legate de abilitatea de dezvoltare a produsului de către companie. Guvernele aleg companiile după o analiză cuprinzătoare care este greu de crezut că poate fi realizată de investitorul obişnuit având în vedere accesul diferit la informaţii, dar şi abilitatea de interpretare şi nivelul de expertiză net superior al guvernului”, a explicat Radu Puiu, analist în cadrul XTB România.

„Una dintre companiile care s-au făcut remarcate în acest sector este Regeneron Pharmaceuticals, care a intrat în a treia fază a cercetărilor cu produsul său. Analiza este supusă pe un eşantion de 2 mii de subiecţi, în parteneriat cu Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase.

Având în vedere ritmul accelerat de răspândire a infecţiilor în SUA, până la dezvoltarea unui vaccin care să aibă rezultate este posibil ca o modalitate mai eficientă pe termen scurt să fie reprezentată de astfel de compuşi, care pot ajuta la imunizarea populaţiei. Din acest motiv, companiile implicate în acest domeniu ar putea intra în centrul atenţiei”, a explicat analistul.