Întreaga producție din acest an a modelului Ferrari FF a fost deja vândută

Deși au trecut mai puțin de trei luni din acest an, iar modelul FF a fost prezentat în urmă cu numai câteva săptămâni, italienii de la Fiat au anunțat că întreaga producție estimată pentru 2011 a fost deja vândută.

Începând cu 18 martie, toți cei care doresc să achiziționeze bolidul FF vor fi nevoiți să aștepte livrarea lui până în a doua parte a anul viitor. Primul model cu tracțiune integrală al mărcii Ferrari, care costă în Italia circa 260.000 de euro, poate fi produs în acest an în doar 800 de exemplare, toate acestea fiind deja comandate.
Deși se încearcă majorarea producției, aceast ar putea ajunge în iunie la nu mai mult de 70 de unități pe lună.
Importatorul Ferrari din România a anunțat că va livra în acest an patru modele FF deși a înregistrat deja șase comenzi. Primele mașini vor ajunge la clienții români în vara acestui an. Un alt vehicul care și-a epuizat deja întreaga producție estimată pentru acest an este Lamborghini Aventador LP 700-4.