Analiștii tocmai au tras semnalul de alarmă în economie

În luna ianuarie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 54,9 puncte, fiind cu 6,5 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior.

Scăderea s-a datorat în principal indicatorului de condiţii curente. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 63,6, valoare în scădere cu 11,4 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor s-a redus cu 4 puncte până la valoarea de 50,5 puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.5000 (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.5100 (valoare în creştere cu 100 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior).

Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2018/februarie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 1,50% (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte cuantifice anticipatiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.