Încă o lovitură neașteptată pentru Cristina Neagu! Toată România este în stare de șoc

Cristina Neagu s-a accidentat grav în meciul contra Ungariei și va fi nevoită să lipsească aproximativ șase luni de pe terenul de joc. Sportiva din România a primit un diagnostic crunt din partea medicilor: ruptură de ligamente încrucișate.

Cristina Neagu mai are la activ încă două accidentări severe, la umăr și la celălalt genunchi, dar de fiecare dată a luptat să revină în competiții în formă maximă. Deși a fost motorul echipei României, care a ajuns în semifinale mai ales datorită ei, oficialii care s-au ocupat de organizarea Campionatului European din Franța au decis ca cea mai bună handbalistă din lume să nu fie nici măcar nominalizată în echipa de vis a competiției.

Pe poziţia sa (inter stânga) au fost nominalizate: Emily Bolk (Germania), Noemi Hafra (Ungaria), Durdina Jaukovic (Muntenegru), Anne Mette Hansen (Danemarca), respectiv Orlane Kanor (Franţa). România are totuşi două reprezentante în topul celor 40 de jucătoare, Crina Pintea (pivot) şi Gabriela Perianu (apărătoare).

Decizia organizatorilor i-a revoltat la maxim pe români, care nu au contenit să-și manifeste revolta pe rețelele de socializare: "Să vă fie ruşine! Unde e Cristina Neagu?", "E vreo glumă cumva? Unde e Cristina Neagu?", "V-aţi uitat pe statistică atunci când aţi făcut topul? Nu le văd pe Neagu, Buceschi şi Dumanska. Chiar meritau".