În Sălaj şi Bistriţa nu se vinde nici măcar o maşină pe zi. TOP judeţe cu cele mai mici vânzări auto

În judeţele Sălaj şi Bistriţa Năsăud achiziţia de maşini noi nu mai este o prioritate. Atât în luna mai cât şi în prima jumătate din iunie, sălăjenii şi bistriţenii nu au înmatriculat nici măcăr o maşină zilnic.

Potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, până joi, 16 iunie, au fost înmatriculate doar 12 maşini noi în Sălaj şi 14 în Bistriţa.

Mai mult de jumătate din înmatriculările noi realizate în Sălaj reprezintă autotursime Dacia, adică 8 unităţi, în timp ce la Bistriţa din 14 unităţi, 6 au fost marca Dacia. Bistriţenii au mai înscris în circulaţie 4 maşini Skoda, 2- VW şi câte una Toyota şi Audi.

Şi în luna mai, în acest judeţe au fost înscrise în circulaţie mai puţin de o maşină pe zi: 25 în Bistriţa Năsăud, respectiv 28 în Sălaj.

Topul judeţelor cu cele mai mici vânzări auto*

Sălaj, 12
Bistriţa, 14
Mehedinţi, 19
Tulcea, 20
Covasna, 21
Botoşani, 21
Vaslui, 21
Ialomiţa, 23
Călăraşi, 23
Giurgiu, 24
* date aferente pentru prima parte a lunii iunie