ÎCCJ: Victor Ponta va fi audiat pe 11 martie în dosarul „Referendumul”

ÎCCJ a stabilit pentru 11 martie următorul termen în dosarul "Referendumul", dată pentru care a decis citarea martorilor propuşi de apărare pentru audiere, printre care se află şi premierul Victor Ponta.

ÎCCJ i-a audiat vineri pe fostul ministru Constantin Niţă, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă şi pe încă cinci martori propuşi de avocatul Marian Nazat, urmând ca pe 11 martie să fie audiaţi şi restul martorilor din lista pe care avocatul ministrului Liviu Dragnea a depus-o la dosar.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.AGERPRES