Hans Klemm critică aspru România! De data aceasta nu pe tema corupției! Ce l-a nemulțumit total pe ambasadorul SUA

Infrastructura din România lasă mult de dorit şi asta nemulţumeste foarte mulţi cetăţeni şi chiar oameni de afaceri care pornesc campanii pentru construcţia de autostrăzi. Acestor voci li s-a alăturat acum şi un important diplomat străin.

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a participat la o dezbatere organizată în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov. El a criticat infrastructura din România şi a spus că este încă dificil să ajungi în Transilvania, potrivit Agerpres.

„Este încă dificil să ajungi nu în Braşov, nu la Râşnov, ci în Transilvania în general. Există o mare nevoie de infrastructură în România. […] Fără conexiuni rutiere, fără autostradă şi cu un sistem de cale ferată care poate fi îmbunătăţită, pentru mine, este uimitor cât de plin de viaţă este Braşovul”, a declarat Hans Klemm. Ambasadorul a mai spus că, revenind în ultimii patru ani la Râşnov, a remarcat că şi acest oraş s-a transformat, dintr-unul „adormit”, într-unul plin de viaţă.

Hans Klemm a participat sâmbătă, pentru a patra oară, la Festivalul de Film şi Istorii din Râşnov, prima dată fiind prezent la ediţia din 2016, când a prezentat filmul „Selma”, care vorbea despre Martin Luther King şi lupta lui pentru drepturile afro-americanilor. Ambasadorul Statelor Unite spune că a fost impresionat de calitatea filmelor prezentate şi a dezbaterilor organizate, în ultimii patru ani, în cadrul evenimentului. Anul acesta, înaltul diplomat a participat la dezbaterea „50 de ani de la aselenizare – Tehnologie, Politică, Propagandă”.