Guvernul trimite Parlamentului Pactului fiscal european în vederea ratificării

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care propune Parlamentului ratificarea Pactului fiscal european, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Documentul a fost trimis Parlamentului pentru a fi adoptat în regim de urgenţă.

Acordul european a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în numele României. La începutul lunii martie, un număr de 25 state ale Uniunii Europene, fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat Pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.
Conform procedurilor, documentul trebuie ratificat în parlamentele statelor membre pentru a putea fi aplicat. Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, după ce va fi fost ratificat de cel puţin 12 state contractante din zona euro sau în prima zi a lunii următoare ratificării de către cel de-al 12-lea stat membru al zonei euro, aplicându-se data care intervine mai întâi.