Guvernul detonează nucleara care va schimba soarta României! OUG-ul controversat intră la vot chiar astăzi

Guvernul pregătește o mutare neașteptată în timpul ședinței de joi. Cu toate că OUG-ul anunțat recent este extrem de controversat și a primit numeroase critici, acesta urmează să fie pus pe lista suplimentară de vot chiar în cursul acestei zile.

Cu toate că Ordonanța de Urgență prezentată marți de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a primit numeroase critici, și a avut efecte teribile în cazul Bursei din București, aceasta urmează să intre la vot în forma inițială!

Guvernul a publicat miercuri ordinea de zi a ședinței de joi, însă aceasta a fost suplimentată în ultimul moment, au precizat surse guvernamentale pentru stiripesurse.ro.

Astfel, pe ordinea de zi suplimentară va intra şi actul normativ prezentat de ministrul Teodorovici marţi seara: Ordonanţa de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Proiectul de act normativ a generat o scădere puternică a acţiunilor pe bursă în dimineaţa imediat următoare şi a atras critici vehemente din partea mediului de afaceri şi nu numai.

Printre altele, Guvernul propune ca, de la 1 ianuarie 2019, să se aplice instituţiilor financiar-bancare o taxă denumită ”taxa pe lăcomie”, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare, impactul acestei măsuri putând ajunge la trei miliarde de lei.

Comisionul de administrare pentru Pilonul II de pensii va scădea de la 2,5% la 1%, iar o persoană se poate retrage de la un fond de pensii, pe bază de cerere individuală, după minimum cinci ani de participare.

Companiile la care statul este acţionar unic sau majoritar vor trebui să vireze, sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, 35% din suma prevăzută pentru investiţiile care nu au fost realizate, în termen de 60 de zile de la aprobarea situaţiilor financiare aferente anului 2018.

Proiectele europene urmează să fie în sarcina şi la decizia autorităţilor de management, acestea urmând a spune da sau nu pe contractele de atribuire.

Anul viitor urmează a se acorda creşteri salariale aşa cum prevede Legea salarizării, iar punctul de pensie urmează să fie majorat cu 15% de la 1 septembrie.

Executivul are în vedere plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022.