GREVA FOAMEI la Complexului Energetic Oltenia

Un număr de 13 angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, membri de sindicat, au intrat în greva foamei luni dimineaţă, protestând faţă de faptul că nu a fost aprobată până în prezent rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, au declarat surse din cadrul companiei, transmite Agerpres.

Cei 13 sindicalişti sunt, în prezent, în faţa sediului companiei. 

Bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei urmează să fie rectificat, astfel încât angajaţii să primească o primă de sărbători în tichete cu o valoare de 550 de lei. În prezent, rectificarea bugetară se află pe lanţul interministerial de avizare.