Greva controlorilor de trafic din Grecia schimbă planurile de vacanță ale românilor

Ca urmare a grevei Sindicatului controlorilor de trafic eleni, anunţată pentru datele de 28 şi 29 iunie 2011, companiile aeriene locale și-au schimbat programul de operare al curselor de linie, dar și charter, către Grecia.

Tarom și-a modificat deja programul de operarea al zborurilor programate pentru azi si mâine, cursele ce trebuiau efectuate în cursul dimineții și prânzului (de la București către Atena, Salonic și Creta), fiind amânate pentr u după amiază și seară.
Pasagerii afectaţi de aceste neregularităţi şi care aveau conexiuni cu alte zboruri sunt programaţi pe alte curse până la destinaţia finală, conform biletelor de avion pe care le deţin şi vor primi asistenţă pe aeroporturi.