Grecia, terorizată de teama că jumătate din datorie nu va fi ștearsă

Reuniunea între reprezentanţii guvernului elen şi ai creditorilor privaţi ai ţării, prevăzută pentru miercurea viitoare, va avea loc, în pofida anunţului suspendării discuţiilor, transmite AFP, citând o sursă apropiată negocierilor.

Creditorii privaţi au anunţat vineri că suspendă negocierile cu Atena cu privire la modalităţile de restructurare a datoriei publice a Greciei, şi au lăsat să se înţeleagă că ar putea reveni asupra angajamentului voluntar de şterge o mare parte din această datorie.

‘Sunt convins că vom putea să eliminăm diferenţele’, a declarat ministrul grec de finanţe, Evangelos Venizelos, într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul Financial Times, precizând că rămâne ‘angajat şi încrezător’. ‘Raţiunea va învinge, pentru că această iniţiativă este în interesul comun al Greciei, al creditorilor săi privaţi şi al tuturor partenerilor instituţionali’, a menţionat oficialul elen.

În timp ce principiul ştergerii a 50% din datoria greacă deţinută de creditorii privaţi a fost acceptat de toate părţile, se menţin divergenţe faţă de restul de 50% şi faţă de titlurile financiare ce vor fi oferite la schimb de Grecia.