Giganţii din asigurări, acuzaţi de ilegalităţi şi de întârzierea plăţilor

Companiile cu cotă reprezentativă în piaţa RCA încalcă legea şi nu respectă termenele de plată, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu comunică sancţiunile aplicate societăţilor de asigurări pentru abateri, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

"La trei ani de la înfiinţare, în urma presiunii mediatice şi a transportatorilor, ASF transmite pentru prima dată un raport cu privire la situaţia dosarelor de daună RCA deschise în anul 2015. Raportul furnizat de către ASF conţine informaţii transmise de către piaţa de asigurări, adică acele informaţii nu au fost verificate nici măcar de către ASF. Această 'analiză' efectuată de către ASF se bazează pe buna-credinţă şi corectitudinea datelor furnizate către piaţa de asigurări din România. În anul 2016, situaţia plăţilor tuturor dosarelor de daună RCA este una mult mai gravă decât cea prezentată de către ASF pentru anul 2015, astfel, peste 70% dintre plăţile efectuate în baza poliţelor RCA sunt realizate în afara termenului legal', se arată în comunicat. 

Potrivit acestuia, ASF recunoaşte o stare de fapt existentă în România de peste 5 ani. 

"Companiile cu cotă reprezentativă în piaţa RCA încalcă legea şi nu respectă termenele de plată. În urma acestor abuzuri grave şi extinse, ASF nu comunică sancţiunile aplicate societăţilor de asigurări pentru aceste abateri. Oare de ce? Lipseşte din acest raport cel mai important element care contează pentru un consumator de produse de asigurări: procentul dintre suma solicitată de către păgubit (în baza documentelor justificative) şi suma reală achitată de către asigurător. De peste 3 ani, peste 85% dintre plăţile efectuate de către asigurători în baza poliţelor RCA reprezintă plăţi parţiale. Asta înseamnă că asiguratorul achită cât consideră şi raportează către ASF că plata a fost efectuată. Păgubitul rămâne astfel… păgubit!', menţionează ASSAI. 

Cristian Muntean, preşedintele ASSAI, spune că transmiterea unui raport privind protecţia consumatorului în baza unor date neverificate, perimate, incomplete, neurmate de sancţiuni drastice proporţionale cu gravitatea şi recurenţa abuzului, reflectă un cinism fără margini şi o lipsă de interes a ASF în ceea ce priveşte protecţia consumatorului. 

Conform ASSAI, piaţa de asigurări din România devine "încet, dar sigur, un paradis pentru pentru multinaţionalele din asigurări care acum înregistrează cele mai mari încasări şi profituri recunoscute oficial din primele RCA şi un coşmar pentru şoferii obligaţi să plătească un RCA la preţ de 'produs de lux' şi care despăgubeşte în condiţii 'low-cost', adică, parţial şi cu întârziere".

SURSA: Agerpres