Germania zguduie Europa. Cum putem opri COVID-19? Al treilea val va fi mult mai rău

Sursă: Dreamstime

Pandemia de coronavirus face ravagii la nivel mondial, unele țări confruntându-se deja cu cel de-al treilea val. Având în vedere numărul mare de cazuri de coronavirus din Germania, autoritățile au venit cu o soluție pentru a ține sub control cel de-al treilea val.

Germania vine cu soluția pentru a ține pandemia sub control. Ce trebuie să facă oamenii

Așadar, președintele Institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, a declarat, vineri, că al treilea val al pandemiei va fi mai rău decât primele două, subliniind, totodată, că unica posibilitate de a-l opri este reducerea cât mai mult a contactelor.

Acesta a avertizat, în cadrul unei conferințe de presă despre evoluția pandemiei în Germania, că toți indicatorii arată că situația se va înrăutăți în perioada următoare.

Lothar Wieler a menţionat concret creşterea rapidă a ratei săptămânale de infectări la 100.000 de locuitori, de la 70 cu două săptămâni în urmă la 119,1 vineri, precum şi creşterea bruscă şi vertiginoasă a noilor cazuri de COVID-19, care în ultimele 24 de ore au fost de 21.573, cu peste 4.000 mai multe îmbolnăviri faţă de vinerea trecută, de unde rezultă şi o creştere previzibilă a numărului deceselor.

Acesta a amintit că Germania se află la începutul celui de-al treilea val al pandemiei, un val inevitabil, dar că acesta poate fi domolit prin reducerea contactelor. Lothar Wieler adaugă că acesta este singura soluție.

Efectul vaccinării este diminuat

Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, este de părere că, din păcate, efectul vaccinări este diminuat de actuala creștere a infectărilor. În acest context, președintele Institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, a spus că va mai dura până când efectul vaccinării se va vedea în rândul populației.

Potrivit agenției EFE, președintele institutului Robert Koch, Lothar Wieler, le-a cerut din nou concetăţenilor săi să renunţe la orice deplasare care nu este necesară, internă sau în afara ţării, şi să-şi diminueze cât mai mult contactele, inclusiv în timpul Paştelui, întrucât ”mobilitatea şi contactele impulsionează această pandemie”.