Germania: Brandul Volkswagen a vândut în 2015 mai multe maşini decât în 2014

Brandul Volkswagen a vândut, în 2015, pe piaţa internă, mai multe maşini decât în 2014, în ciuda scandalului emisiilor, a anunţat marţi publicaţia germană 'Bild', citând date ale Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor Germania (KBA), transmite Reuters.

Anul trecut, livrările brandului Volkswagen au crescut cu 4,4%, la 685.669 vehicule, în timp ce în decembrie avansul a fost de 2,5%, la 50.887 unităţi, susţine 'Bild'.

Reprezentanţii KBA şi ai VW nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009 – 2010, când a rechemat peste 10 milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

AGERPRES