România se poate „lăuda” în prezent cu una din cele mai slab dezvoltate pieţe de capital din Uniunea Europeană: doar câteva zeci de mii de persoane joacă direct la Bursă, la care se mai adaugă încă 135.000 de investitori în fonduri mutuale deschise. Iar marile scandaluri – SAFI şi FNI – au jucat un rol important în criza de încredere faţă de piaţa de capital. Numărul păgubiţilor FNI depăşeşte 300.000 de persoane, iar la SAFI se adaugă alte 200.
România se poate „lăuda” în prezent cu una din cele mai slab dezvoltate pieţe de capital din Uniunea Europeană: doar câteva zeci de mii de persoane joacă direct la Bursă, la care se mai adaugă încă 135.000 de investitori în fonduri mutuale deschise. Iar marile scandaluri – SAFI şi FNI – au jucat un rol important în criza de încredere faţă de piaţa de capital.
Numărul păgubiţilor FNI depăşeşte 300.000 de persoane, iar la SAFI se adaugă alte 200.000 de persoane, cifrele fiind mai mari decât numărul de invesitori din prezent.
Fraudele de la FNI şi de la SAFI au avut o reţetă similară ca un caz mai recent, de peste ocean: Madoff. Şi schema lui Madoff, şi FNI şi SAFI funcţionau ca fonduri de investiţii. Iar ca să atragă mai mulţi clienţi, raportau creşteri mult mai mari decât cele reale. Cei care reuşeau să iasă la timp- cât fondul mai avea lichidităţi -, marcau profiturile, care se împărţeau de fapt din banii celorlalţi deponenţi.
Dacă în Statele Unite, la şase luni de la începerea procedurilor judiciare, Madoff a fost déjà condamnat la 150 de ani de închisoare, în scandalurile din România, singura condamnată a fost Ioana Maria Vlas (foto) de la FNI, iar capii ingineriilor financiare îşi etalează acum averile în Top 300.
Greşelile autorităţilor
Însă fraudele din România nu ar fi fost posibile fără o anumită complicitate a autorităţilor. SAFI, de exemplu, a funcţionat trei ani (din 1993 şi până în 1996) pe o piaţă în care autorităţile uitaseră să reglementeze modul în care se calculează valoarea unitară a unei unităţi de Fond. În 1996, când CNVM a emis prima normă (norma 6) în acest sens, toate fondurile au raportat scăderi semnificative – şi de 50% – a valorii unităţii de Fond, semn că afişaseră creşteri fictive, doar ca să atragă clienţi.
FNI s-a înfiinţat cu doar un an înainte de apariţia normelor privind modul de calcul al valorii unităţii de Fond. Deci teoretic a funcţionat din 1996 şi până în 2000 pe o piaţă în care existau reglementări. Însă, autorităţile au închis ochii la mai multe nereguli printre care şi faptul că FNI funcţiona fără depozitar- care ar fi trebuit să fie o instituţie terţă, neutră, care să calculeze să calculeze valoarea unităţii de activ. Reţeta fraudei: se declarau mai puţine unităţi de fond, astfel încât valoarea unui cerfificat să fie mai mare, iar banii investitorilor erau plasaţi în acţiuni necotate, cu lichiditat zero şi la preţuri supraevaluate – în iunie 1998, 84,5% din plasamente erau în astfel de titluri.
DETALII:
Click aici pentru a reveni la articolul „Top 10 aberaţii legislative”.