Franţa îşi va revizui cooperarea militară cu Rusia, ca parte a unui posibil al treilea nivel de sancţiuni

Preşedintele francez François Hollande a anunţat sâmbătă că Parisul îşi va revizui cooperarea militară cu Rusia, ca parte a unui al treilea nivel de sancţiuni în cazul în care Moscova nu va depune eforturi pentru detensionarea crizei din Ucraina, relatează Reuters.

SUA şi UE ar urma să facă publică luni o listă cu oficiali ruşi ce vor fi supuşi unor sancţiuni precum îngheţarea activelor şi introducerea de interdicţii de călătorie, în contextul în care ţările occidentale încearcă să sporească presiunea asupra Moscovei în urma intervenţiei acesteia în regiunea Crimeea din Ucraina.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă Franţa va suspenda un contract de 1,2 miliarde privind transportoare de elicoptere cu Rusia, Hollande a declarat: 'În ceea ce priveşte alte sancţiuni, cooperarea militară ar fi al treilea nivel de sancţiuni'.

Până în prezent, oficialii francezi au evitat să discute dacă înţelegerea din 2011 privind achiziţionarea de către Rusia a două transportoare Mistral de elicoptere, cu opţiunea pentru încă două, ar putea fi suspendată, un potenţial sacrificiu neobişnuit pentru a arăta determinarea Franţei.

SURSA: Agerpres