Franţa a intrat în recesiune

Franţa, a doua mare economie a zonei euro, a intrat în a treia recesiune de la criza financiară din 2008-2009, după un declin al Produsului Intern Brut de 0,2% în primul trimestru din 2013, similar cu cel înregistrat în ultimele trei luni din 2012, conform datelor preliminare publicate miercuri de Institutul de Statistică (Insee), transmit AFP şi Bloomberg.

O recesiune este definită în mod tehnic drept două trimestre consecutiv de contracţie a economiei. Analiştii estimau că economia franceză va înregistra o scădere de 0,1% în primele trei luni din acest an. Pentru 2012, Insee a menţinut estimarea privind o creştere zero a economiei franceze, după ce a revizuit în scădere datele din trimestrul trei din 2012, când creşterea a fost de 0,1%, faţă de 0,2% cât s-a prognozat iniţial. De asemenea, Insee a păstrat previziunea privind deficitul bugetar de 4,8% din PIB în 2013 şi creşterea datoriei, la 90,2% din PIB. Guvernul de la Paris se aşteaptă la o creştere de 0,1% în acest an a Produsului Intern Brut al Franţei.

Comisia Europeană a acordat Franţei un răgaz de doi ani, până în anul 2015, pentru a-şi aduce deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB, din cauza perspectivelor slabe privind redresarea economiei, mai scrie Agerpres.